0 Comments

O companie franceză de AI fondată acum doi ani și jumătate ajungea să valoreze două miliarde dolari la final de 2023, iar acum „bifează” cota de 14 miliarde dolari și faptul nu este întâmplător. Cum a reușit să-și facă loc Mistral într-un domeniu dominat de americani și chinezi? Cine este cel mai nou susținător?

Promițătoare încă de la început

Mistral AI a fost fondată în primăvara lui 2023 de foști cercetători de la DeepMind și de la Meta. La un an de la înființare, primea un miliard de euro într-o rundă de finanțare care a făcut senzație la acel moment.

Acum, Mistral este evaluată la 14 miliarde dolari, după ce ASML, un gigant tech olandez care produce utilaje pentru fabricarea celor mai avansate procesoare, a preluat 11% din acțiuni și a investit 1,3 miliarde euro.

Au fost și zvonuri în această vară că Apple ar fi interesată de Mistral, dar nimic nu s-a concretizat.

Cum a ajuns compania aici? A avut o strategie bine implementată, managementul a fost de elită, s-a bazat pe modelul open-source, dar a parafat și parteneriate solide, atât guvernamentale, cât și industriale.

„Campionul” francez al AI

Presa din „Hexagon” descrie Mistral ca fiind „le champion français de l’Intelligence Artificielle”, iar compania a anunțat o mulțime de parteneriate, inclusiv în segmentul auto, dar nu numai.

Mistral vrea să profite de contextul politic în care clienți corporate, din sectorul public și din domeniul apărării din afara SUA caută din ce în ce mai multe alternative la companiile tehnologice americane, mai ales de când Donald Trump a revenit la Casa Albă.,,,, Citește Întreg Articolul

Canalul Mark AI Integrator pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Vb6Hnc85Ui2aDtk4Io2o

Îți prezentăm Canalul oficial de WhatsApp – Mark AI Integrator 🚀.
Aici vei găsi:
✅ Noutăți din lumea Inteligenței Artificiale
✅ Oportunități de afaceri și parteneriate
✅ Evenimente și emisiuni media dedicate AI
✅ Lansarea Marketplace-ului AI cu servicii și produse inovatoare
✅ Conexiuni cu investitori, companii și freelanceri din domeniu

Dacă vrei să fii parte dintr-o comunitate activă care construiește viitorul prin AI, te invităm să te alături canalului nostru.

👉 Înscrie-te acum pe Canalul WhatsApp Mark AI Integrator – https://whatsapp.com/channel/0029Vb6Hnc85Ui2aDtk4Io2o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

SaaS VS AI

SaaS VS AI https://www.tiktok.com/@businessromanesc/video/7554033584919661846?is_from_webapp=1&sender_device=pc&web_id=7541293605545149954 În lumea afacerilor moderne, două concepte…