0 Comments

Andreea Hossmann a reușit într-o meserie a bărbaților, îmbinând ingineria și Inteligența Artificială, iar acum caută să le aplice în domeniul sustenabilității, cu scopul de a îmbunătăți viața oamenilor. După ce a studiat în Franța și în SUA, ea și-a definitivat doctoratul în Elveția, de unde urmărește îndeaproape evoluția tehnologiei. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Andreea Hossmann a povestit cum a privit Occidentul academic, ea crescând în România gri a anilor ’90, cum s-a adaptat culturii vestice și, mai ales, cum a reușit să se impună într-o lume în plină dezvoltare, monopolizată de bărbați.

Andreea Hossmann: M-am născut în Alexandria. Nu e tocmai un mediu rural, dar familia mea din partea ambilor părinți are rădăcini urale. Părinții mei s-au născut și au crescut la țară, au fost primii din familiile respective care au făcut facultăți. Bunicii, în schimb, au făcut cel mult nouă clase, cred, așa cum era pe vremuri la țară, așa că nu este o tradiție academică la noi în familie. În ce mă privește, m-am născut în 1983, spre sfârșitul comunismului. Am amintiri foarte plăcute și foarte fericite despre copilărie. Însă evident că față de așteptările pe care le avem acum, în condițiile în care trăim, a fost altceva. Nu aveam visuri mari, nu știam foarte multe în copilărie. Au fost cei mai negri ani ai comunismului, dar nu știam altceva, și pentru mine, ca și copil, n-am avut nicio grijă. Chiar și azi vin în țară de cel puțin două ori pe an, împreună cu soțul și cu copiii. Mi se pare important pentru copii. Am trei copii. Tatăl lor este elvețian, locuim în Elveția, așa că e greu să păstrez legătura cu România fără să venim în țară în mod regulat….Citește Întreg Articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts